Investiții la bursă pentru începători: cum începi în România
De Vlad Caluș · Actualizat 5 octombrie 2026 · 7 min citire
Ca să începi să investești cu bani puțini, ai nevoie de patru lucruri, în ordinea asta: un fond de urgență, zero datorii scumpe, un cont la un broker și un ETF global în care pui aceeași sumă în fiecare lună. Nu ai nevoie de mulți bani și nici să știi să alegi acțiuni.
Mai jos ai pașii, unde ții banii în funcție de când ai nevoie de ei și greșelile pe care merită să le eviți.
- Începi cu fondul de urgență: 3–6 luni de cheltuieli, ținute separat.
- Banii de care ai nevoie în mai puțin de 5 ani nu stau la bursă.
- Pentru termen lung, un singur ETF global poate fi un punct de pornire simplu.
- Poți începe cu 10 € pe lună; ideal ar fi cel puțin 50–100 € pe lună.
- Cel mai mare avantaj al tău e timpul: 10 ani de amânare pot înjumătăți rezultatul.
Pașii, în ordine
- 1Construiești fondul de urgență3–6 luni de cheltuieli, într-un cont de economii separat.
- 2Închizi datoriile scumpeCarduri de credit, credite de nevoi personale. Puține investiții bat sigur o dobândă de 15–20% pe an.
- 3Împarți banii după când ai nevoie de eiSub 1 an: cont de economii. 1–5 ani: titluri de stat. Peste 5 ani: bursă.
- 4Deschizi cont la un brokerOnline, cu buletinul, de obicei în 15–30 de minute.
- 5Cumperi un ETF globalUn singur fond care conține mii de companii din toată lumea.
- 6Automatizezi o sumă lunarăAceeași sumă, în aceeași zi a lunii, indiferent ce face piața.
Dacă nu ai încă fondul de urgență, începe cu ghidul despre fondul de urgență.
Cât să pui lunar
Părerea mea: ideal ar fi cel puțin 50–100 € pe lună, pentru că de obicei nu se simte mult în buget. Dar poți începe chiar și cu 10 € pe lună. Obiceiul contează mai mult decât suma de la început.
Poți compara investiția lunară cu încercarea de a „prinde momentul” în calculatorul DCA vs timing.
Unde ții banii, în funcție de când ai nevoie de ei
| Când ai nevoie de bani | Unde îi poți ține | De ce |
|---|---|---|
| Oricând (urgențe) | Cont de economii sau depozit | Acces rapid, fără risc de scădere a valorii |
| În 1–5 ani | Titluri de stat (Fidelis, Tezaur) | Dobândă fixă, neimpozabilă la edițiile din 2026, risc mic |
| În peste 5 ani | ETF-uri globale | Randament de regulă mai mare pe termen lung, cu scăderi pe drum |
Ca exemplu personal, nu ca recomandare: țin aproximativ 13% din portofoliu în titluri Fidelis, la Tradeville, iar ETF-urile sunt 68%. Cred că o împărțire de tipul 90% ETF-uri și 10% titluri de stat ar avea mult sens pentru cineva din România. Potrivirea depinde de când ai nevoie de bani și de cât de bine dormi când bursa scade.
Diferențele dintre Fidelis și Tezaur sunt în ghidul despre titlurile de stat.
De ce contează când începi
Cine începe la 25 de ani depune cu 24.000 € mai mult, dar în exemplul de mai sus ajunge la mai mult decât dublu. Diferența o face dobânda compusă: câștigurile produc la rândul lor câștiguri.
Încearcă propriile cifre în calculatorul de dobândă compusă.
Cum am început eu
Am aflat de ETF-uri la 22 de ani și am început să investesc la 23, în martie 2020, cu o sumă mică. La început am cumpărat câteva acțiuni românești, apoi am trecut la ETF-uri.
Dacă aș începe azi, aș face exact la fel, cu o singură diferență: aș pune banii direct într-un ETF diversificat, nu în acțiuni individuale. Mai multe despre ETF-uri găsești în ghidul despre ETF-uri.
Greșelile tipice ale începătorilor
Cât impozit plătești în 2026
| Broker român (ex. Tradeville) | Broker străin fără reținere (ex. Interactive Brokers) | |
|---|---|---|
| Câștig la vânzare | 3% (deținut ≥ 365 de zile) sau 6% (< 365 de zile), reținut de broker | 16%, declarat de tine în Declarația unică |
| Dividende | 16% | 16% |
| CASS | Doar dacă veniturile din investiții trec de pragurile anuale | La fel |
XTB anunță că din 2026 reține singur impozitul de 3% sau 6% pentru clienții din România. Dividendele de la companii străine și CASS-ul se declară în continuare în Declarația unică.
Primul pas
Vrei să faci prima investiție fără să ghicești?
„Prima ta investiție” te duce pas cu pas de la deschiderea contului la primul ETF.
Vreau să încep →Cauți un broker? Vezi ce trebuie să știi despre XTB.
Întrebări frecvente
Cu câți bani pot începe să investesc la bursă?
Poți începe și cu 10 € pe lună, pentru că mulți brokeri permit fracțiuni de ETF. Ideal ar fi cel puțin 50–100 € pe lună, o sumă care de obicei nu se simte mult în buget. Mai important decât suma e să investești constant, în fiecare lună.
Ce trebuie să am înainte să investesc?
Un fond de urgență de 3–6 luni de cheltuieli și nicio datorie scumpă, de tipul cardurilor de credit sau al creditelor de nevoi personale. Banii de care ai nevoie în următorii 5 ani nu ar trebui să stea la bursă.
Nu e bursa un fel de cazino?
Tradingul pe termen scurt seamănă mult cu jocurile de noroc. Un ETF global ținut 10 ani sau mai mult înseamnă să deții o bucățică din mii de companii care produc profit. Valoarea poate scădea mult pe drum, iar randamentele trecute nu garantează randamente viitoare.
Ce broker aleg ca începător în România?
Depinde de costuri, de limba platformei și de felul în care se plătește impozitul. Un broker român reține impozitul la sursă; la un broker străin fără reținere îl declari tu în Declarația unică. Brokerii folosiți des de investitorii din România sunt XTB, Interactive Brokers și Tradeville.
Cât impozit plătesc pe câștigurile de la bursă în 2026?
Prin broker român, impozitul pe câștig se reține la sursă: 3% dacă ai deținut titlurile cel puțin 365 de zile și 6% dacă le-ai deținut mai puțin. Prin broker străin fără reținere plătești 16% și declari singur câștigul. Dividendele se impozitează cu 16%, iar CASS se datorează doar peste pragurile anuale.
Citește în continuare
Surse
Date verificate la 5 octombrie 2026.
- ANAF: modificările fiscale din 2026 (3%/6% prin intermediar român, 16% fără intermediar, dividende 16%)
- Legea nr. 239/2025 (text publicat de ANAF)
- BVB, oferta Fidelis octombrie 2026: titlurile Fidelis sunt neimpozabile (dobânzi și câștiguri de capital)
- XTB România: informații fiscale (reținerea impozitului la sursă din 2026)

Vlad Caluș
Co-fondator Planable (vândută în 2025), Forbes 30 Sub 30. Autor: Independența financiară în 7 pași. Investește pe termen lung în ETF-uri. Mai multe despre mine →